Sisteme constructive pentru case - discutie



Nu vrem sa facem analiza sistemelor/materialelor de constructie de-a lungul istoriei.

Ne-am propus doar sa facem o analiza, la obiect, a sistemelor folosite azi, acum, la noi, pentru construirea unei case. Prezentarea va fi cat posibil de sinteza incercand sa punctam pe esential.

Dupa sistemul constructiv folosit avem:
  1. Case de zidarie
  2. Case de lemn
  3. Case din termocofraje
  4. Case din metal.
Aceasta este ordinea asa cum au ele ponderea in acest moment. Alte incercari, alte sisteme, materiale (pamant, sticle, cauciucuri etc) le consideram posibile dar izolate.



1. Case de zidarie
Reprezinta sistemul dominant de construire pentru clima si materialele existente la noi, in ultimele secole. Nu vorbim de casele traditionale din lemn sau paianta din zonele de deal si munte. Repet, analiza se face,se refera la momentul actual.

O zidarie poate fi portanta (adica zidul in sine tine casa) sau neportanta, caz in care zidaria este doar de umplutura, sustinerea casei fiind preluata de structura (stalpi, grinzi, cadre etc).


Zidaria portanta:






  • este sistemul folosit la scara larga pentru costruirea caselor, clasic, testat de timp si de cutremure;
  • structura este data de peretii de zidarie dar si de stalpii si samburii de beton armat. Acestia nu depasesc grosimea zidurilor si se dispun la coluri, la marginea tamplariei si la distanta de maxim 3 metri pe un zid liniar;
  • zidaria portanta presupune ca piesele ce se zidesc sa reziste la compresiune (piatra, caramida portanta, BCA, porotherm portant etc). Atentie! Porothermul, BCA-ul implicit nu sunt portante. Verificati daca sunt portante in cazul in care doriti o astfel de construire a casei Dvs.;
  • la cutremur comportarea este buna, efortul fiind preluat si trimis uniform fundatiei si solului de fiecare piesa in parte; ganditi-va ca majoritatea caselor vechi sunt construite in acest fel, si au rezistat foarte bine; cu cat piesa de zidarie este mai mare cu atat riscurile de fisuri sunt mai mari. Pana nu demult standardul blocului ceramic acceptat la noi in tara era de maxim 290x240x138 mm (icase proiecteaza folosind aceasta caramida). Intre timp au fost acceptate si alte dimensiuni mai mari. Sistemele pe blocuri ceramice mai mari au avantajul vitezei mari de zidire. Peste casele construite astfel n-a trecut pana acum nici un cutremur serios.

Zidaria neportanta:

  • este sistemul folosit de cateva zeci de ani, in special de cand betonul armat a patruns la scara larga; este folosita cu precadere la blocuri;
  • structura, sustinerea casei, este data de SCHELET " cadre, stalpi, grinzi de beton-armat sau schelet metalic. Acest schelet tine casa. Prin urmare trebuie sa fie rezistent. Spre deosebire de zidaria portanta, la cea neportanta stalpii si grinzile sunt mai putine dar vor fi mult mai voluminoase. Unii nu vor aprecia acest lucru;
  • zidaria propriuzisa are doar rol de inchidere, protectie termica;
  • aceasta structura este elastica, se comporta bine la cutremure. Oricum orice proiectant trebuie sa respecte norma seismica (pentru tara noastra este de ..............). La acest sistem, datorita elasticitatii diferite (structura / perete de inchidere), vor apare fisuri intre schelet si zidarie.
In ambele cazuri protectia termica este data de blocul in sine (caramida, BCA, etc.) plus termosistemul din polistiren (5, 8, 10 cm ..., cu cat mai mult cu atat mai bine). Termosistemul este foarte important. El va deplasa punctul de condens spre exterior si astfel nu va apare mucegaiul de pe pereti. Atentie! Tamplaria PVC, fiind ermetica, mult mai ermetica decat cea pe lemn, favorizeaza mentinerea vaporilor in interiorul caselor si implicit aparitia condensului daca nu aveti o protectie termica buna.

Sa spunem cateva cuvinte despre boltarii din beton. Ei sunt un fel de improvizatie dar care salveaza situatia la bugete reduse. Sunt buni mai mult pentru ridicat spatii in care nu se locuieste. Nu ofera o protectie termica buna (sunt din ciment plus un agregat), prin urmare, daca se locuieste acolo, e nevoie de un termosistem suplimentar consistent. Noi nu il recomandam. Daca veti construi cu boltari, folositi-i ca material de inchidere, pe un schelet de beton-armat sau metal.

Concluzie:
Casele de zidarie sunt solide. Romanului ii place sa simta asta. Nu se construieste rapid, dar se construieste trainic. Protectia fonica este si ea buna, depide de grosimea zidurilor interioare. Arhitectural, fata de zidaria neportanta, zidaria portanta ofera o libertate ceva mai mare si este mai eleganta deoarece stalpii si grinzile au dimensiuni rezonabile sau sunt incluse in pereti.

Daca se pleaca de la un proiect bun si daca se folosesc materiale trainice (piatra, lemn, tigle, var, fier forjat, etc) casa va avea sinceritate si prestanta, va tine sute de ani.

2. Case din lemn
Lemnul este cel mai ecologic sistem de construire in acest moment. Un material este considerat cu atat mai sanatos cu cat gradul de prelucrare este mai mic. Placerea locuirii vine si de aici. Senzatia tactila, olfactila, energetica dintr-o astfel de casa este foarte placuta si unica. Asta daca lemnul ramane aparent si nu este acoperit cu alte straturi sintetice.

Inainte de a discuta fiecare caz in parte tin sa remarc un lucru. Lemnul exploatat de la noi din tara e departe de a fi de calitate, daca dorim ca el sa ramana la vedere in final. Parte datorita zonei geografice (avem un lemn poros in comparatie cu cel din zonele nordice " norvegia, finlanda, etc), parte datorita uscarii partiale, face ca el sa lucreze in timp. La scurt timp se curbeaza si apar crapaturi mai mici sau mai mari. O solutie alternativa ar fi lemnul stratificat care in schimb este mult mai scump.

Constructiile de lemn sunt de trei feluri: constructii din busteni, constructii pe schelet de lemn, constructii din panouri de lemn.

Casa BusteniA. Casele realizate din busteni - sistemul ne duce cu gandul la un stil rustic, cabana vanatoreasca, casa de vacanta din zona montana, etc. Sunt frumoase (nu neaparat elegante sau sofisticate), sanatoase, si se construiesc rapid. Bustenii crapa rapid, vizibil. De cele mai multe ori protectia termica oferita de busteni nu e suficienta. Prin urmare ea trebuie suplimentata la interior (de regula vata minerala + pereti gips-carton).

Arhitectural nu este o libertate prea mare, dar suficienta. De asemenea obliga la un cadru natural pe masura (munte, padure, etc).

B. Casele pe schelet din lemn - au structura din elemente de lemn, dispuse des. Intre elementele structurale se introduce termoizolatia (vata minerala sau materiale tip sandwich). In final se face inchiderea (OSB, gips carton, etc). La exterior casa poate fi protejata de intemperii cu scandura (siding), sau alte finisaje uscate sau umede. Casa poate arata ca una zidita. Nu incurajam asta. Apreciem sinceritatea in exprimarea arhitecturala. O casa de lemn trebuie sa arate ca una din lemn.

C. Casele cu panouri din lemn - case prefabricate, ca la americani. Se construieste, se monteaza defapt, foarte repede. Ele sunt preasamblate in fabrica. La fata locului se face o fundatie, dupa care se monteaza aceste panouri, care pot veni cu tamplaria gata montata. Totul bine si frumos, daca nu vine... vreo tornada.

Concluzie:
Casele din lemn sunt o solutie rapida. Meritul lor numarul 1 am spus, este ca sunt cele mai sanatoase. Ar trebui sa fie mai ieftine decat cele pe zidarie. Se ridica repede, sunt suple, usoare si elastice. Seismic stau foarte bine.
Case panouri de lemn
O astfel de casa trebuie tratata ignifug si impotriva cariilor. Acest lucru se face periodic, dupa caz. Substantele folosite pot fi toxice.

E de spus ca aceste case sunt cam "subtiti" pe protecta fonica si cam scartaie, pe ici pe colo. Aceasta senzatie este mai mare la casele etajate. Daca nu va deranjeaza ca se aud zgomotele, e in regula.

Arhitectural e bine. Avem ceva mai multa libertate la cele pe schelet din lemn dar oricum mai putina ca la o constructie pe zidarie portanta. Nu se poate adapta orice proiect facut pe zidarie la o structura din lemn decat cu compromisuri. Nu se pot aborda deschideri mari decat daca se foloseste lemn stratificat.

Casa nu e durabila ca cea de zidarie dar, daca nu bate ploaia in ea, daca nu trece vreo tornada sau alta forta poate tine si sute de ani. La clima noastra (mai complicata, mai umeda, mai exigenta ca in America de Nord, mai calda ca in Norvegia) eu nu recomand casele din lemn pentru locuinte permanente de durata. Pentru o casuta de vacantae in regula. O casa de calitate, permanenta, din lemn ar depasi valoarea unei case de zidarie.



3. Case din termocofraje
Case ProkonceptSunt case facute cu o zidarie din piese mari, usoare, bine gandite, usor de zidit. Acestea sunt din polistiren, deci asigura implicit protectie termica. La interior acestea trebuie sa aiba un gol de minim 15 cm. Aici va intra betonul si armarea usoara. Practic se face fundatia, normala, se zideste, se pune armatura si se toarna betonul. Placa si sarpanta, acoperisul se pot face ca la casele pe zidarie sau cu piese dedicate, tot din termocofraj (mai scumpe). In final vom avea o casa "beton", solida, bine izolata termic si fonic.

Energetic, sistemul permite sa se mearga pana la o casa pasiva (nu pierde energie). In acest caz stratul de polistien de la exterior poate fi de 10, 15 si chiar 20 cm grosime (daca vreti sa va incalziti de la bec).

Sistemul a ajuns in Romania mai putin de 10 ani. In alte parti se construieste mai demult si inca se promoveaza puternic atat in Europa cat si peste ocean.

Cateva avantaje specifice:
  • costuri bune de constructie, costuri reduse de intretinere;
  • protectia termica foarta buna, foarte eficiente energetic;
  • durata scurta de realizare a constructiei;
  • costuri mici pentru finisaje, finisare rapida;
  • fiind usor de construit, sistemul se preteaza foarte bine la a construi in regie proprie.
Cateva semne de intrebare:
  • zidaria are un inalt grad de prelucare (materiale sintetice); nu stiu cum e senzatia, in timp, in aceasta casa;
  • casa fiind aproape ermetica pot fi probleme cu ventilatia (nu prea "respira"), pentru care exista solutii (tamplarie cu priza de aer, spatii largi pe verticala, prize de aer, instalatie de ventilatie).
Nu stim cum se va comporta in timp sau la seisme. Probabil foarte bine.

Concluzie:
Solutie posibila, de prezent si mai ales de viitor, avantaje evidente. Argumentul energetic este foarte bun.

Arhitectural sunt limite dar se pot realiza case frumoase si in acest sistem. El nu a fost inca valorificat la maxim. Ma astept sa prinda bine la noi in tara prin avantajele oferite, facand bine fata climei din Romania.



4. Case din metal
Le luam in discutie chiar daca nu au o pozitie buna pe piata caselor in acest moment. Casele din metal sunt de doua feluri: case cu structura solida din metal, case din panouri de tabla (ca la casele din panouri de lemn).

A. Casele cu structura solida din metal (stalpi + grinzi, deschideri mari) sunt mai rare. De regula astfel se fac cladiri de birouri, hale, cladiri industriale, etc. Inchiderile se realizeaza ulterior cu elemente de zidarie, cu panouri sandwich etc. Sunt solide dar si elastice, rezistente, industriale ca imagine.

Arhitectural exista limite mari, mai ales daca se doreste o casa umana, sensibila. Cu abilitate poate sa iasa o casa reusita. Nu zic mai mult.

Panouri de tablaB. Case din panouri de tabla. Se aseamana cu casele din panouri de lemn, sigur, e mai putin ecologica. In loc de elementele din lemn se fac elemente din tabla cutata (profil "U", etc). In mare se comporta la fel ca cele cu panouri de lemn, cu bune si rele. Termoizolatia se dispune intre aceste elemente si se face cu vata minerala sau cu alte materiale similare.

Concluzie:

E posibil. Daca au atuuri reale mi-as dori promovare mai buna.


arh. Vasile TURTUREA
iunie 2008

Link-uri
Adresa site Descriere


Copyright© 2005-2020 by Icas Studio - Toate drepturile rezervate - Website realizat de Triumf si PHP Coder

Trafic si statistici PHP Coder